Piata imobiliara, in scadere in toata tara. „Oamenii s-au speriat”

Fata de aceeasi perioada a anului trecut, piata imobiliara din toataa tara se afla intr-un usor declin. Vanzarile de terenuri si case sunt in scadere, iar de vina, conform specialistilor, ar fi un cumul de factori.

Printre factorii care au declansat scaderea pietei imobiliare din toata tara se numara situatia politica incerta, cresterea ROBOR si majorarea preturilor, in toate domeniile. „Avem constructii gata de un an, inca nevandute. Se remarca asta si la apartamente, dar si la duplexuri, care au un pret foarte bun, insa nu exista persoane care sa se intereseze”, a declarat un dezvoltator din Iasi.

Piata s-a schimbat, preturile au crescut”, a declarat un agent imobiliar. Conform acestuia, in primele trei luni ale anului s-a inregistrat o scadere drastica a puterii de cumparare, de pana la 50 la suta. „S-a observat lipsa clientilor care faceau credite, credite „Prima Casa”, ipotecare, cu avans mic, 10-15%.”, a mai spus acesta.

In martie, anul curent, numarul de tranzactii imobiliare a crescut fata de luna precedenta, februarie, insa este comparativ mai mic decat in anul precedent. Specialistii pun aceasta scadere pe seama evolutiei indicelui ROBOR si a cursului Euro. Cumparatorii au devenit mai prudenti, luand in calcul atat evolutia leului, cat si inflatia. Astfel, casele cu aceeasi valoare anul trecut au, astazi, un pret mai ridicat.

In toata tara, chiar si ansamblurile rezidentiale noi se vand mai greu. Conform unui dezvoltator imobiliar, „s-au speriat si oamenii de cresterea preturilor… Preturile in acest an, in Cluj Napoca, au fost mai mari decat oricand”.

Asistam la o corectare a preturilor pe anumite segmente, acolo unde lucrurile au evoluat disproportionat. Acest fapt include si preturile care au urcat mai mult decat a permis cererea. Gasim o crestere a vanzarilor doar in Bucuresti, in timp ce, in Timisoara, apartamentele vechi au preturi mult mai scazute decat in anii trecuti.